Programul Unic
HOTĂRÎRE Nr. 1387
din 10.12.2007
cu privire la aprobarea Programului unic al asigurării
obligatorii de asistenţă medicală
Publicat : 21.12.2007 în Monitorul Oficial Nr. 198-202 art Nr : 1443 Data intrarii in vigoare : 01.01.2008
MODIFICAT
HG44 din 26.01.09, MO16-18/30.01.09 art.68
În vederea executării Legii nr.1585-XIII din 27 februarie 1998 cu privire la asigurarea obligatorie de asistenţă medicală (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1998, nr.38-39, art.280), Guvernul HOTĂRĂŞTE:
1. Se aprobă Programul unic al asigurării obligatorii de asistenţă medicală (se anexează).
2. Ministerul Sănătăţii şi Compania Naţională de Asigurări în Medicină:
anual, în termen de o lună după aprobarea de către Parlament a legii fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală, vor aproba Normele metodologice de aplicare a Programului unic al asigurării obligatorii de asistenţă medicală pentru anul respectiv;
vor supraveghea realizarea prevederilor Programului unic al asigurării obligatorii de asistenţă medicală şi Normelor metodologice de aplicare a acestuia în anul respectiv.
[Pct.2 în redacţia HG44 din 26.01.09, MO16-18/30.01.09 art.68]
3. Compania Naţională de Asigurări în Medicină:
pînă la 31 decembrie al fiecărui an, va încheia cu prestatorii de servicii medicale, ce activează în conformitate cu legislaţia, contracte de acordare a asistenţei medicale (de prestare a serviciilor medicale) în cadrul asigurării obligatorii de asistenţă medicală, în conformitate cu Programul nominalizat şi cu Normele metodologice de aplicare a acestuia;
[Pct.3 al.2) modificat prin HG44 din 26.01.09, MO16-18/30.01.09 art.68]
în comun cu autorităţile administraţiei publice locale şi prestatorii de servicii medicale, va organiza familiarizarea populaţiei cu volumul asistenţei medicale prevăzut în Programul unic al asigurării obligatorii de asistenţă medicală;
în comun cu prestatorii de servicii medicale, va asigura transparenţa gestionării mijloacelor contractate din fondurile asigurării obligatorii de asistenţă medicală;
va organiza, inclusiv prin agenţiile sale teritoriale, apărarea intereselor persoanelor asigurate privind respectarea de către prestatorii de servicii medicale a clauzelor contractelor de acordare a asistenţei medicale (prestare a serviciilor medicale), conform legislaţiei în vigoare.
4. Controlul asupra executării prezentei hotărîri se pune în sarcina Ministerului Sănătăţii.
5. Programul sus-menţionat intră în vigoare la 1 ianuarie 2008.
Nr. 1387. Chişinău, 10 decembrie 2007.
Hotărîre cu privire la aprobarea Programului unic al asigurării obligatorii de asistenţă medicală
Normelor metodologice de aplicare în anul 2008 a Programului unic
