Cursuri de perfecţionare a medicilor ftiziopneumologi
Cursurile de perfecţionare a medicilor ftiziopneumologi şi personalului de laborator din republică se vor desfăşura la Chişinău în perioada 6 septembrie -12 noiembrie curent, în cadrul a 8 seminare.
La cursurile de perfecţionare, organizate în cadrul Programului TB/SIDA, finanţat de Fondul Global de combatere a SIDA, Tuberculozei şi Malariei şi de Banca Mondială, participă, la această etapă, circa 78 de medici ftiziopneumologi care se ocupă cu tratamentul tuberculozei în staţionare, coordonatori ai Programului de control al tuberculozei în fiecare raion al republicii şi specialişti de laborator. Alte trei cursuri similare s-au desfăşurat în lunile de vară ale acestui an şi au instruit specialiştii în domeniu de la instituţiile medicale din mun. Chişinău.
Potrivit specialiştilor Ministerului Sănătăţii aceste cursuri de perfecţionare acoperă necesităţile de pregătire a specialiştilor pentru buna funcţionare a strategiei DOTS pe întreg teritoriul ţării.
În cadrul acestor cursuri medici ftiziopneumologi vor căpăta deprinderi în depistarea eficientă a bolnavilor de tuberculoză, în realizarea examenului bacteriologic în diagnosticul TB şi tratamentul TB conform schemelor standarde DOTS, în determinarea consecinţelor tratamentului incorect şi incomplet, organizarea monitorizării şi evaluării tratamentului, controlul TB la nivelul centrelor de familie, profilaxia tuberculozei, lucrul în focare.
Specialiştii din cadrul laboratoarelor vor fi instruiţi în organizarea colectării sputei, examenul microscopic şi controlul calităţii lui, măsurile de protecţie a muncii în centrul de microscopie al tuberculozei, asigurarea stocului de consumabile şi reagenţi pentru microscopie, completarea formularelor standarde.
Cursurile de perfecţionare vor avea loc în incinta Institutului de Ftiziopneumologie (str. G. Vîrnav 13, etaj 6, bir. 607, laboranţii - în laboratorul de referinţă, iar ftiziopneumologii în secţia de coordonare şi monitorizare a Programului Naţional de control al Tuberculozei).
Primele cursuri de instruire privind diagnosticul şi tratamentul tuberculozei conform strategiei DOTS au avut loc în anul 2001, odată cu implementarea acestei strategii în republică.
DOTS este recomandată de Organizaţia Mondiala a Sănătăţii drept cea mai cost-eficientă strategie de tratament a tuberculozei în lume.


