/ Serviciul de presă  

Profilaxia bolilor diareice acute, intoxicaţiilor alimentare şi a holerei

Medicii epidemiologi atenţionează asupra pericolului de dezvoltare şi înmulţire a microbilor patogeni care provoacă bolile diareice acute (BDA), ce apare odată cu încălzirea vremii.

Situaţia sanitaro-epidemiologică la acest capitol se menţine nefavorabilă. În perioada 1 ianuarie – 31 martie 2006, în pofida temperaturilor joase, în Republica Moldova au fost înregistrate 3055 cazuri de BDA (în perioada similară a anului 2005 – 2955 cazuri).

În anul 2005 morbiditatea totală prin BDA a crescut cu 24,4% faţă de anul 2004. De asemenea, a crescut numărul izbucnirilor epidemice de BDA, fiind înregistrate 24 focare (a.2004 – 14). Mai frecvent acestea au fost înregistrate în instituţiile preşcolare şi unităţile de alimentaţie publică (17 focare) şi în condiţii casnice (6 focare). Cauzele principale, ca şi în anii precedenţi, sînt calitatea apei consumate, nerespectarea regulilor procurării, preparării şi păstrării produselor alimentare, a igienei personale, etc.

Morbiditatea prin BDA se înregistrează mai frecvent în rîndul copiilor în vîrstă de pînă la 17 ani. Două treimi dintre copiii din această categorie de vîrstă sînt de pînă la 2 ani, morbiditatea fiind determinată de nivelul scăzut al alimentaţiei naturale, nerespectarea din partea mamelor a regulilor preparării alimentelor, igienei personale.

Predomină nivelul îmbolnăvirilor de BDA în rîndul populaţiei din oraşe (55,5%), favorizat de factorii alimentari şi hidrici.

În anul trecut din cauza bolilor diareice acute au decedat 17 bolnavi, din ei 13 copii în vîrstă de pînă la un an.

În anul 2005 s-a creat o situaţie alarmantă la capitolul intoxicaţii alimentare, inclusiv şi cu ciuperci. S-au înregistrat în total 126 cazuri de intoxicaţii alimentare, în care au avut de suferit 286 persoane. Dintre acestea 111 au fost cazuri de intoxicaţii cu ciuperci, în care au suferit 143 persoane.

În Republica Moldova în ultimii 5 ani nu au fost diagnosticate sau suspectate cazuri de holeră sau portaj al vibrionului holerei la oameni şi n-au fost izolate tulpini ale acestor vibrioni din mediul ambiant. Pericolul circulaţiei agentului holeriform în mediul ambiant se păstrează în apa din lacuri şi apele reziduale.

Problema holerei şi BDA ca boli social-determinate se află în atenţia permanentă a Ministerului Sănătăţii şi Protecţiei Sociale şi altor organe publice centrale şi locale.

Pe parcursul anului 2006 se organizează un şir de activităţi concrete pentru prevenirea holerei şi BDA: a fost organizată procurarea clorurii de var pentru clorinarea fîntînilor şi reţelelor de apeduct rurale, este asigurat regimul antiepidemic în laboratoarele bacteriologice, se organizează salubrizarea şi igienizarea localităţilor din republică, curăţarea surselor de apă potabilă. Se vor desfăşura permanent diferite activităţi de informare a populaţiei despre masurile de profilaxie a BDA şi holerei, una dintre ele fiind luna de promovare a cunoştinţelor medico-igienice în profilaxia acestor maladii, care se va desfăşura în perioada 1-31 mai.

Pentru profilaxia bolilor diareice acute şi intoxicaţiilor alimentare specialiştii recomandă populaţiei sa respecte regulile procurării, preparării şi păstrării produselor alimentare, a igienei personale, să consume apă de băut provenită din surse sigure sau îmbuteliată, iar la apariţia primelor simptoame de boală să se adreseze medicului de familie.



Particpant la concursul WebTop
©2006-2010 Ministerul Sănătăţii al Republicii Moldova