/ Serviciul de presă  

Raport privind activitatea Ministerului Sănătăţii şi Protecţiei Sociale în anul 2005

Programul de activitate a Ministerului Sănătăţii şi Protecţiei Sociale în anul 2005 în domeniul ocrotirii sănătăţii şi protecţiei sociale a avut ca obiectiv major consolidarea şi modernizarea continuă a sistemului de sănătate, de asigurări şi asistenţă socială, coordonarea activităţilor desfăşurate de organele administraţiei publice centrale şi locale în soluţionarea problemelor de sănătate şi asistenţă socială, sporirea accesului populaţiei la servicii medicale calitative şi de asistenţă socială. Activităţile s-au ghidat de prevederile Programului de activitate a Guvernului pe anii 2005-2009 „Modernizarea ţării - bunăstarea poporului”, Planul de Acţiuni Republica Moldova - Uniunea Europeană, Programul Naţional „Satul moldovenesc” şi Strategia de Creştere Economică şi Reducere a Sărăciei.

Ocrotirea sănătăţii. Datorită respectării principiilor fundamentale de formare a fondurilor asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală şi sporirii alocărilor bugetare pentru Programele Naţionale, bugetul consolidat al ocrotirii sănătăţii în anul 2005 a crescut cu peste 430 mln lei, faţă de 2004. Aceasta a permis majorarea volumului de servicii, iniţierea procesului de compensare a medicamentelor în cadrul asigurărilor, majorarea volumului de servicii şi medicamente acordate populaţiei în cadrul Programelor Naţionale (diabet zaharat, boli mintale, hemodialize etc.).

Cheltuielile pentru sănătate pe cap de locuitor s-au majorat începînd cu anul 2001 de peste 3 ori şi au constituit în anul 2005 - 40,7 $.

Cheltuielile efective ale instituţiilor medico-sanitare publice în anul 2005, au constituit 1337,4 mln lei sau cu 199,9 mln lei mai mult în comparaţie cu anul 2004. S-au majorat cu 84,2 mln lei cheltuielile destinate salarizării angajaţilor în anul 2005 faţă de perioada respectivă a anului 2004. Astfel, salariile medii lunare ale medicilor s-au majorat cu 17,6% în instituţiile medico-sanitare publice republicane şi cu 30,7% în cele raionale şi, respectiv, ale asistentelor medicale - cu 12,5% în instituţiile municipale şi cu 23,2% în cele raionale.

Pe parcursul anului 2005 au sporit semnificativ cheltuielile directe pentru tratamentul pacienţilor, pentru procurarea medicamentelor fiind utilizate cu 71,1 mln lei mai mult faţă de 2004. Pentru alimentarea bolnavilor au fost cheltuite cu 11,6 mln lei mai mult decît în 2004. Pentru procurarea medicamentelor distribuite gratuit, au fost alocate 44,5 mln lei.

Din contul surselor centralizate pentru acordarea asistenţei medicale unor categorii de bolnavi cu maladii social-condiţionate, neîncadraţi în sistemul asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală au fost alocate 36,8 mln lei.

 

Transpunerea în fapt de către Ministerul Sănătăţii şi Protecţiei Sociale a obiectivelor de program în domeniul ocrotirii sănătăţii au contribuit la stabilizarea indicatorilor de sănătate, sporirea accesului populaţiei, în special al categoriilor dezavantajate, la un set definit de servicii medicale, finanţarea adecvată a instituţiilor medicale şi gestionarea mai eficientă a resurselor disponibile pentru sănătate.

Activitatea serviciului de asistenţă medicală urgentă (AMU). În anul 2005 a fost finalizat procesul de formare a serviciului centralizat de asistenţă medicală urgentă, prin transformarea Spitalului Clinic Municipal de Urgenţă în Centrul Naţional Ştiinţifico-Practic Medicină de Urgenţă (CNŞPMU).

Pe parcursul anului 2005, prin Proiectul Ministerului Sănătăţii şi Protecţiei Sociale „Fondul de Investiţii în Sănătate” (FIS), au fost procurate 30 ambulanţe de standard european, iar din sursele staţiilor zonale de asistenţă medicală urgentă - 20 ambulanţe. În scopul sporirii accesului populaţiei din localităţile rurale la asistenţă medicală urgentă la etapa prespitalicească, în anul 2005 au fost organizate şi activează puncte AMU în localitatea Gura-Galbenei (raionul Cimişlia), Bardar şi Costeşti (raionul Ialoveni). Prin intermediul FIS, CNŞPMU a fost dotat cu aparataj medical performant în valoare totală de 1 mln 141 mii lei.  Ministerul Sănătăţii şi Protecţiei Sociale, din surse centralizate, a procurat anul trecut ambulanţe cu tracţiune dublă pentru 6 punctele de asistenţă medicală urgentă şi pentru Staţiile Zonale „UTA Găgăuzia” şi „Sud”. În scopul fortificării serviciului AMU a fost elaborat proiectul Programului de Stat privind dezvoltarea Serviciului de Asistenţă Medicală Urgentă pentru anii 2006-2010.  

Pe parcursul anului numărul solicitărilor la serviciul de urgenţă a crescut cu 23,5% faţă de anul 2004.   Concomitent a crescut accesul populaţiei din localităţile rurale la asistenţă medicală urgentă la etapa prespitalicească. Ponderea solicitărilor de urgenţă efectuate în localităţile rurale s-a majorat de la 158,7 solicitări la 1000 locuitori (a.2004) la 212,2 solicitări la 1000 locuitori (a.2005).

Activitatea serviciului de asistenţă medicală primară. Asigurarea populaţiei cu medici de familie a constituit în a.2005 - 88,9%, iar cu asistente medicale - 92,3%. Numărul mediu de vizite la medicul de familie în anul 2005 a fost de 2,7 la un locuitor, faţă de 2,4 în anul 2004, iar pentru persoanele asigurate – 3,3 şi respectiv 2,7 vizite la un locuitor.

Pe parcursul anului prin FIS au fost finalizate lucrările de reparaţie efectuate în 9 Centre de Sănătate. Toţi cei 2066 medici de familie au fost asiguraţi cu truse medicale pentru acordarea asistenţei de urgenţă.  Ministerul Sănătăţii şi Protecţiei Sociale, din sursele centralizate, a procurat autosanitare cu tracţiune dublă pentru 10 Centrele de Sănătate şi un CMF. Majorarea alocaţiilor financiare în perioada de referinţă a permis de a acorda persoanelor asigurate în condiţii de ambulator un număr mai mare de servicii medicale paraclinice.

Asistenţa medicală acordată mamei şi copilului. Măsurile întreprinse în anul 2005 au avut ca scop asigurarea accesului tuturor copiilor şi gravidelor la asistenţă medicală calitativă, prevenirea morbidităţii, invalidităţii şi mortalităţii copiilor şi femeilor gravide.  

În anul 2005 a fost elaborată şi aprobată „Strategia naţională în sănătatea reproducerii”. Pe parcursul anului 2005 au fost deschise şi dotate 9 Centre de Sănătate Prietenoase Tinerilor.

În cadrul Institutului de Cercetări Ştiinţifice în domeniul Ocrotirii Sănătăţii Mamei şi Copilului a fost redeschisă secţia de hemodializă pentru copii.

Asistenţa medicală spitalicească şi specializată de ambulator. În anul 2005 a continuat procesul de reorganizare şi sporire a eficienţei în acordarea asistenţei medicale spitaliceşti şi specializate populaţiei republicii. În contextul Strategiei de restructurare a serviciului spitalicesc, în anul trecut s-a intensificat activitatea pentru organizarea Centrelor Medicale Specializate de Performanţă şi clasificarea spitalelor, ce va permite organizarea mai eficientă a asistenţei medicale spitaliceşti. În anul 2005 numărul pacienţilor trataţi în staţionare s-a majorat cu circa 6131 cazuri. În vederea consolidării bazei tehnico-materiale a instituţiilor medico-sanitare publice în anul 2005 au fost evaluate necesităţile reale şi elaborat Programul de stat de dotare cu tehnică şi aparataj medical a tuturor IMSP. Pentru anul 2006 sunt planificate  surse pentru dotare cu tehnică medicală a 3 spitale-pilot: Glodeni, Călăraşi şi Ceadîr-Lunga.

 

În anul 2005 în Republica Moldova, ca şi în ţările din regiune, situaţia la compartimentul maladiilor social-condiţionate continuă să fie tensionată.

Incidenţa globală a tuberculozei în anul 2005 (cazuri noi plus recidive) a constituit 130,5 cazuri la 100 mii populaţie(4704 cazuri), în anul 2004 (118,7 cazuri la 100 mii populaţie sau 4289 cazuri). Pe parcursul anilor 2004-2005 toţi pacienţii sînt deserviţi gratuit la toate etapele de tratament, însă aceste categorii şi familiile lor necesită o asistenţă socială mai pronunţată. Mortalitatea prin tuberculoză în anul 2005 a constituit 18,9 cazuri la 100 mii locuitori (în anul 2004 - 16,8 cazuri la 100 mii locuitori).

În scopul ameliorării procesului de diagnosticare a tuberculozei în anul 2005 au fost deschise 4 laboratoare de referinţă pentru controlul tuberculozei în mun. Chişinău, Bălţi, or. Bender şi satul Vorniceni, dotate cu utilaj performant. În anul 2005 a fost iniţiat programul DOTS „plus”, inclusiv în penitenciare, care a permis tratamentul de lungă durată a pacienţilor cu chimio-rezistenţă.  

În anul 2005 au fost luaţi la evidenţă 6952 bolnavi primari oncologici (6851 - în anul 2004). Acest fapt se datorează în primul rînd măsurilor profilactice, sporirii adresabilităţii populaţiei la medici datorită implementării asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală, realizării măsurilor organizatorice şi colaborării instituţionale mai eficiente.

O problemă alarmantă pentru sănătatea publică în Republica Moldova o constituie consumul abuziv de alcool, droguri şi de alte substanţe psihotrope, precum şi consecinţele negative cauzate de acestea. Este îngrijorător faptul că în ultimii ani a crescut numărul persoanelor infectate cu HIV/SIDA. Începînd cu anul 2004 calea predominantă de infectare cu HIV este cea sexuală, care constituie peste 50% din cazuri. În anul 2005, conform datelor preliminare, s-au înregistrat 538 cazuri noi, ceea ce este cu 50,6% mai mult decît în anul 2004.

A fost elaborat şi aprobat Programul naţional de profilaxie şi control al infecţiei HIV/SIDA şi ITS pe anii 2006-2010, a continuat  fortificarea diagnosticului de laborator HIV/SIDA. Laboratoarele de referinţă au fost dotate cu echipament, consumabile, cu teste de screening şi teste de confirmare. 

Pe parcursul anului 2005 în cadrul secţiei specializate din Dispensarul Dermatovenerologic Republican au beneficiat de tratament specific antiretroviral 216 persoane, dintre care 208 maturi şi 8 copii.  

Realizarea Programului naţional de profilaxie şi combatere a diabetului zaharat „MoldDiab” pentru anii 2002-2005 a permis fortificarea acţiunilor de profilaxie a diabetului şi asigurarea centralizată cu insulină a bolnavilor cu diabet zaharat. Ca rezultat, numărul cazurilor de cetoacidoză diabetică gravă a scăzut de la 25% în anul 2002, pînă la 7% în 2005. Frecvenţa cazurilor de comă diabetică s-a micşorat de la 218 cazuri în anul 2002, pînă la 68 cazuri în anul 2005. Mortalitatea prin diabet zaharat a scăzut de la 9,28 la 100 mii populaţie în anul 2002, pînă la 8,7 la 100 mii populaţie în 2005.

  Resursele umane. Pe parcursul anilor 2002-2005 se constată o tendinţă de reducere a numărului de medici de la 11224 pînă la 10616. Pe parcursul anului 2005 Ministerul Sănătăţii şi Protecţiei Sociale a repartizat pentru plasare în cîmpul muncii în instituţiile medico-sanitare în total 311 medici.

Pe parcursul anului au urmat instruirea profesională continuă în cadrul Facultăţii de Perfecţionare a medicilor, în total 3850 medici şi 530 farmacişti, iar în cadrul Centrelor de formare profesională a lucrătorilor medicali şi farmaceutici cu studii medii - 5736 persoane. Specializare primară în „Medicină de familie” au urmat 174 medici, iar în „Medicină de urgenţă” - 32 medici.

A fost elaborat şi înaintat Guvernului un proiect de Hotărîre prin care se propune de a prevedea prin lege unele facilităţi pentru tinerii specialişti cu studii medicale şi farmaceutice încadraţi în muncă în localităţile rurale conform repartizării.  

Activitatea Serviciului sanitaro-epidemiologic de stat. Datorită măsurilor întreprinse de către Serviciul Sanitaro-Epidemiologic de Stat şi prin conlucrarea cu alte servicii, cu administraţiile publice locale în a. 2005 s-a atestat o situaţie sanitaro-epidemiologică stabilă şi favorabilă în aspectul morbidităţii prin boli infecţioase. Astfel, nu s-au înregistrat cazuri de holeră, difterie, bruceloză, tetanos, pseudotuberculoză, antrax, tularemie, poliomielită acută, rubeolă congenitală, febre hemoragice, rabie, tifos exantematic, encefalită acarină de primăvară-vară, hepatită E etc. S-a redus de 2,2 ori morbiditatea prin hepatitele virale, inclusiv de 2,7 ori prin hepatita virală A, s-a redus esenţial incidenţa rubeolei şi rugeolei. Nu au fost  înregistrate cazuri de erupţii în masă prin boli infecţioase şi toxiinfecţii, nici cazuri de boli convenţionale şi extrem de contagioase etc. În acelaşi timp, rămîne nefavorabilă situaţia prin bolile diareice acute din cauza asigurării insuficiente a populaţiei cu apă potabilă de calitate, circuitului produselor alimentare necalitative.

Activitatea în domeniul medicamentului s-a axat pe ameliorarea asistenţei farmaceutice în ţară prin promovarea Politicii de stat în domeniul medicamentului şi asigurarea pieţei farmaceutice cu medicamente eficiente, inofensive, accesibile şi la condiţii de calitate, scop pentru care a fost fondată Agenţia Medicamentului. În anul 2005 a fost supus revizuirii întregul pachet de acte normative ce reglementează domeniul medicamentului şi activitatea farmaceutică, în vederea corespunderii Legii nr. 424-XV din 16.12.2004. S-a iniţiat elaborarea Codului Farmaceutic – act legislativ complex în domeniul medicamentului şi activităţii farmaceutice ce va fi ajustat cu reglementările comunităţii europene.

 

Activitatea în domeniul protecţiei sociale. Pe parcursul anului trecut activitatea Ministerului Sănătăţii şi Protecţiei Sociale în domeniul promovării politicii sociale a fost orientată spre implementarea reformei sistemului de asigurări sociale, fiind elaborat, în acest sens, un set de proiecte de acte legislativ-normative.

De la 1 aprilie 2005 a fost efectuată cea de-a treia indexare a pensiilor cu 18,2% (precum şi a altor prestaţii de asigurări sociale), au fost indexate şi indemnizaţiile de invaliditate, stabilite în baza Legii asigurării pentru accidente de muncă şi boli profesionale.  

În scopul asigurării funcţionării Legii privind indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de muncă şi alte prestaţii de asigurări sociale a fost elaborat Regulamentul cu privire la condiţiile de stabilire, modul de calcul şi de plată a indemnizaţiilor pentru incapacitate temporară de muncă şi altor prestaţii de asigurări sociale.

Reformarea sistemului de pensionare în sectorul agrar reprezintă o problemă de extremă importanţă, ce persistă la ordinea de zi în activitatea Ministerului, ea fiind parte componentă şi a Programelor Naţionale guvernamentale. În urma definitivării a fost expediat Guvernului spre examinare proiectul Strategiei de reformare a sistemului de pensionare în sectorul agrar, care va stabili noi principii şi norme de reglementare în domeniu. A fost elaborat proiectul de lege privind modificarea Legii cu privire la teatre, circuri şi organizaţii concertistice, care stabileşte dreptul la pensie pentru limită de vîrstă, plătită din bugetul de stat, pentru unele categorii de lucrători de creaţie (balerini, artişti, vocalişti etc.), cu o vechime în muncă de 20 de ani, pînă la atingerea limitei de vîrstă pentru pensionare, stabilite de legislaţia în vigoare.

În anul 2005 a fost prevăzută acordarea, către 9 mai 2005, a alocaţiei unice de stat, în valoare de 1000 lei, pentru participanţii la cel de-al doilea război mondial şi soţilor supravieţuitori, inapţi de muncă, dacă aceştia nu s-au recăsătorit. Totodată au fost stabilite alocaţii sociale de stat în cuantum de 150 lei persoanelor apte de muncă care îngrijesc la domiciliu şi însoţesc un invalid de gradul I nevăzător. Au fost efectuate modificări şi completări la Legea cu privire la protecţia socială suplimentară a invalizilor de război, a participanţilor la cel de-al doilea război mondial şi a familiilor lor, prin care a fost extins numărul beneficiarilor de alocaţii lunare de stat. A fost stabilit Planul de acţiuni pentru eficientizarea modului de acordare a compensaţiilor nominative şi a fost implementat proiectul-pilot pentru testarea noului mecanism de acordare a acestora, aplicat în raioanele Soroca, Orhei, Leova şi sectorul Rîşcani din mun. Chişinău, în perioada februarie – octombrie 2006.

 

Pe parcursul anului 2005, din mijloacele Fondului republican şi fondurilor locale de susţinere socială a populaţiei, persoanelor social vulnerabile le-au fost acordate ajutoare materiale în sumă de 51,7 mln lei.

A fost stabilită acordarea, de la 01.01.2005, a indemnizaţiei unice la naşterea copilului în valoare de 500 lei atît pentru persoanele asigurate cît şi celor neasigurate. În acelaşi timp, a fost majorată indemnizaţia lunară pentru îngrijirea copilului pînă la vîrsta de 1,5 ani de la 75 la 100 lei pentru persoanele neasigurate. De la 1 aprilie 2005 au fost indexate alocaţiile sociale de stat, cu excepţia alocaţiilor pentru îngrijire şi ajutorul de deces. Totodată a fost modificată Legea privind alocaţiile sociale de stat pentru unele categorii de cetăţeni, care prevede majorarea cu 30 la sută a alocaţiilor acordate invalizilor din copilărie şi copiilor invalizi pînă la vîrsta de 16 ani.

Sub egida Secretarului Permanent al Consiliului Naţional pentru Protecţia Drepturilor Copilului, Ministerul Sănătăţii şi Protecţiei Sociale a elaborat, în comun cu ministerele de resort, proiectul Standardelor minime de calitate privind îngrijirea, educarea şi socializarea copilului din Centrul de plasament temporar. Întru implementarea prevederilor Strategiei Naţionale privind protecţia copilului şi familiei a fost lansat proiectul „Consolidarea Capacităţilor în Reforma Politicii Sociale”, unul din obiectivele căruia este de a dezvolta serviciile sociale de alternativă în sistemul de protecţie socială a copilului şi familiei prin reducerea formelor de îngrijire instituţională.

 

În anul 2006 activitatea Ministerul Sănătăţii şi Protecţiei Sociale se va axa în continuare pe perfecţionarea şi îmbunătăţirea asistenţei medicale şi sociale populaţiei.

Se va menţine şi se va perfecţiona în continuare modul de mobilizare a resurselor financiare pentru sănătate, prin respectarea principiilor de baza: solidaritate, echitate şi acoperire universală a populaţiei. Concomitent, se vor crea condiţii pentru ca monitorizarea indicatorilor de calitate să nu impună completarea suplimentară a diferitor forme statistice şi registre, care provoacă nemulţumirea medicilor şi a bolnavilor.

Avînd în vedere importanţa problemei ce ţine de drepturile pacientului se vor dezvolta structuri pentru protecţia beneficiarului de servicii medicale şi farmaceutice, în scopul informării adecvate a persoanelor asigurate şi realizarea intervenţiilor prompte în situaţiile cînd drepturile pacienţilor asiguraţi sînt încălcate. În conformitate cu o nouă strategie în domeniul resurselor umane vor fi intensificate activităţile de formare şi perfecţionare profesională a cadrelor medicale. Va fi dezvoltat cadrul legal privind asigurarea responsabilităţii civile a medicilor în caz de mal-practică şi codul de etică medicală.

Ministerul va înainta propuneri în domeniul modificării legislaţiei la capitolul implicării administraţiei publice locale în realizarea Programelor Naţionale, fortificarea infrastructurii instituţiilor medicale prin alocarea surselor financiare necesare. În instituţiile medico-sanitare publice republicane vor fi create subdiviziuni de monitorizare, evaluare şi integrare a serviciilor care vor promova planuri concrete de ameliorare efectivă a serviciilor medicale din teritoriu. Dotarea cu tehnică medicală se va realiza în conformitate cu noua clasificare a spitalelor care urmează să fie aprobată pe parcursul anului.

Elaborarea Politicii Naţionale de Sănătate şi a Strategiei de dezvoltare a sistemului de ocrotire a sănătăţii va constitui direcţia principală de activitate a ministerului pentru anul 2006.

La capitolul asigurări sociale se preconizează efectuarea celei de-a patra indexări a prestaţiilor de asigurări sociale, precum şi reformarea sistemului de asigurare cu pensii în sectorul agrar prin aprobarea Strategiei în domeniul dat. Va fi promovată în continuare strategia de reformă a asistenţei sociale, accentul fiind pus pe reformarea sistemului de prestaţii sociale (în special a compensaţiilor nominative).

În scopul îmbunătăţirii şi diversificării serviciilor sociale specializate vor fi elaborate standardele minime de calitate pentru instituţiile prestatoare de servicii sociale şi ajustarea lor la cerinţele europene. Urmează a fi elaborată şi perfecţionată, după caz, legislaţia în domeniul protecţiei sociale şi în primul rînd în domeniul protecţiei sociale a persoanelor cu disabilităţi şi a familiilor lor, precum şi în domeniul evaluării şi acreditării serviciilor sociale. Vor fi definitivate strategia de reformare a sistemului de pensionare în sectorul agrar şi proiectele de legi privind şansele egale pentru femei şi bărbaţi şi privind protecţia copilului aflat în dificultate.



Particpant la concursul WebTop
©2006-2010 Ministerul Sănătăţii al Republicii Moldova