/ Serviciul de presă  

MINISTRUL SĂNĂTĂŢII ANDREI USATÎI A PREZIDAT ŞEDINŢA COLEGIULUI MINISTERULUI SĂNĂTĂŢII

Ministrul Sănătăţii Andrei Usatîi a prezidat joi 1 decembrie, şedinţa Colegiului Ministerului Sănătăţii (MS), cu participarea conducerii şi specialiştilor principali ai MS, directorilor instituţiilor medicale din mun. Chişinău şi republică, reprezentanţilor catedrelor universitare. Scopul şedinţei a fost dezbaterea a unor provocări actuale din sistemul de sănătate şi printr-un schimb activ de idei enunţarea soluţiilor practice pentru îmbunătăţirea situaţiei din domeniile vizate. Respectiv, agenda evenimentului a cuprins discutarea: fenomenului mortalităţii materne; situaţiei epidemiologice privind tuberculoza; calităţii apei şi influenţa asupra sănătăţii.

Iurie Dondiuc, specialistul principal al MS în domeniul obstetrică și ginecologie a informat că în anul 2011 au fost înregistrate 6 cazuri de mortalitate maternă, 4 dintre care nu fost luate la evidenţă pe parcursul sarcinii. Totuşi, situaţia se arată mai pozitivă comparativ cu anul 2010 când au fost înregistrate 18 cazuri în acest sens. Printre cauzele producerii acestui fenomen negativau fost identificate: slaba evidenţă a gravidelor şi femeilor fertile; lipsa controalelor profilactice; nivelul jos de informare a populaţiei privind planificarea familială; implicarea inactivă a medicilor de familie în consilierea tinerei mame; lipsa continuităţii colaborării dintre medicii specialişti; managementul organizaţional ineficient al instituţiilor medicale.

În urma unui schimb activ de idei s-au identificat drept soluţii eficace redresării situaţiei: urgentarea procesului de renovare şi optimizare a cadrelor medicale, la moment 30% dintre medicii obstetricieni depăşesc vârsta de 50 de ani; asigurarea măsurilor profilactice la un nivel înalt; îmbunătăţirea calităţii serviciilor la toate nivelele de asistenţă medicală; îmbunătăţirea procesului de supraveghere a femeilor fertile și gravide; revizuirea carnetului medical perinatal; crearea unui mecanism eficient pentru colectarea sistematică a informaţiei veridice; diversificarea metodelor de contracepţie; implementarea programelor sociale de informare a publicului ţintă.

Viceministrul Sănătăţii Gheorghe Țurcanu a accentuat aspectul calităţii actului medical în corelaţie cu accelerarea reformării sistemului de sănătate. În situaţia în care în 11 raioane din Republica Moldova au loc mai puţin de 500 de naşteri într-un an, a fost pus în discuţie profesionalismul medicului care este nevoit să ia parte la 1-2 naşteri într-o săptămână când în mod normal acesta ar trebui să asiste la câteva naşteri într-o singură zi. Astfel, se arată drept un imperativ urgentarea reformării instituţiilor medicale rurale şi uniformizare cadrelor medicale care va duce la perfecţionarea profesională a medicilor și satisfacţia pacientului.

Alt subiect dezbătut în cadrul colegiului a fost situaţia epidemiologică privind tuberculoza (TB). Liliana Domente, director interimar al Institutului de Ftiziopneumologie „Chiril Draganiuc", a informat că în 11 luni ale anului 2011situaţia se arată critică, fiind depistaţi 98 de bolnavi de tuberculoză. Majoritatea cazurilor au fost înregistrate în raioanele Vulcăneşti, Basarabeasca, Bălţi şi mun. Chişinău. Problemele care nu permit reducerea contaminării cu tuberculoză sunt: lipsa investiţiilor capitale din ultimii 20 de ani; existenţa unor sisteme de ventilare mecanice neeficiente: pierderi energetice mari; clădiri neadaptate cu amplasare neadecvată; resurse umane insuficiente şi în proporţie de 45% cu vârsta cuprinsă între 51-60 de ani. O realizare importantă totuşi pe parcursul anului curent a fost crearea în republică a unei reţele de 10 centre comunitare destinate persoanelor bolnave cu TB.

Drept soluţii au fost propuse: raţionalizarea asistenţei medicale spitaliceşti cu centrarea exclusivă către pacient; evaluarea necesităţilor în fondurile de paturi şi medicamente; examinarea şi aprobarea unui nou mod de contractare a serviciilor de ftiziopneumologie; modernizarea infrastructurii; dezvoltarea sistemului de monitorizare. În acest sens, Viceministrul Sănătăţii Viorel Soltan a declarat că primul pas întru ameliorarea situaţiei de criză din domeniu a fost realizat prin comasarea recentă a Institutului de Ftiziopneumologie cu Spitalul de tuberculoză (satul Vorniceni), urmând al doilea pas fuzionarea şi cu Spitalul municipal de ftiziopneumologie. Prin această restructurare, vor fi atinse un şir de obiective: ameliorarea calităţii serviciilor spitaliceşti; eficientizarea controlului tuberculozei în raioane; îmbunătăţirea colaborării dintre asistenţa medicală înalt specializată şi asistenţa primară; monitorizarea mai bună a situaţiei în domeniu prin date statistice veridice. În contextul abandonului tratamentului tuberculozei în proporţie de 25% (2011), Viceministrul, Viorel Soltan, a accentuat importanţa perseverenţei pe care trebuie s-o manifeste medicii faţă de convingerea persoanelor bolnave cu TB să urmeze tratamentul până la sfârşit.

Discuţiile la cel de-al treilea subiect privind calitatea apei şi influenţa asupra sănătăţii au scos în evidenţă câteva carenţe care împiedică ca un procentaj maximal al populaţiei să beneficieze de apă calitativă, precum: probleme specifice ale legislaţiei naţionale; actele legislative și strategiile naţionale depăşite și nearmonizate cu legislaţia internaţională; inexistenţa unor programe speciale eficace în domeniu. Până în anul 2020 se propune drept scop asigurarea a unui număr cât mai  mare al populaţiei a RM cu apă calitativă, fiind stabilit drept grup prioritar elevii din şcoli.

Drept urmare a discuţiilor din cadrul şedinţei, conducerea Ministerului Sănătăţii a îndemnat conducătorii tuturor instituţiilor medicale din ţară să manifeste ambiţie şi perseverenţă în ameliorarea situaţiei privind reducerea mortalităţii materne, reducerea infecţiilor cu tuberculoză şi asigurarea cu apă calitativă a unui număr cât mai vast al populaţiei.

Colegiul Ministerului Sănătăţii se întruneşte lunar pentru a discuta cele mai importante provocări din sistemul de sănătate şi pentru a aproba hotărâri pentru îmbunătăţirea situaţiei în respectivele domenii.



Particpant la concursul WebTop
©2006-2010 Ministerul Sănătăţii al Republicii Moldova