/ Serviciul de presă  

Fortificarea activităţilor de control al tutunului în Republica Moldova

Republica Moldova, alături de alte ţări europene, a trasat în ultimii ani un şir de activităţi pentru diminuarea consecinţelor fumatului asupra sănătăţii populaţiei, care s-a transformat într-o adevărată epidemie globală.

 

Astfel, în iunie 2005, în Republica Moldova a demarat Proiectul regional „Dezvoltarea capacităţilor în domeniul sănătăţii publice pentru întărirea controlului tutunului în Europa de Sud-Est”,  cu o durată de 3 ani. Proiectul îşi propune ca scop ameliorarea sănătăţii publice şi a sistemelor de sănătate în opt ţări din Europa de Sud-Est, inclusiv Republica Moldova, prin eliminarea consumului de tutun, ca una din cauzele cele mai importante de îmbolnăvire, precum şi prin promovarea unor măsuri de control al tutunului care ar diminua impactul negativ al fumatului.

 

Proiectul a demarat în baza deciziilor Forumului Miniştrilor Sănătăţii din Europa de Sud-Est (Dubrovnik, 31 august-2 septembrie 2001) şi a Reuniunii a 9-a a Reţelei de Sănătate din Europa de Sud-Est (Chişinău, 8-10 noiembrie 2004), decizii la care a subscris şi Republica Moldova.

 

Obiectivele proiectului sînt fortificarea măsurilor de control al tutunului în ţările Europei de Sud–Est şi diminuarea pe termen lung a numărului afecţiunilor cauzate de consumul de tutun, prin crearea şi dezvoltarea capacităţilor pentru controlul tutunului la nivel naţional, prin desfăşurarea cursurilor regionale de instruire a specialiştilor din domeniul sănătăţii pentru asigurarea unor intervenţii eficiente de control al tutunului, precum şi prin facilitarea accesului cetăţenilor la serviciile de renunţare la fumat.

 

Astfel, domeniile prioritare ale proiectului sînt stabilirea unor politici clare privind controlul tutunului şi suportul continuu pentru întărirea politicilor respective, realizarea campaniilor mass-media anti-tutun şi asigurarea tratamentului dependenţei de tutun.

 

Proiectul “Dezvoltarea capacităţilor în domeniul sănătăţii publice pentru întărirea controlului tutunului în Republica Moldova” este parte integrantă a proiectului regional, care urmăreşte realizarea, la nivel de ţară, a obiectivelor trasate.

 

Proiectul regional este susţinut de Uniunea Europeană, Consiliul Europei, Norvegia şi Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), fiind perceput drept un instrument care urmează să contribuie la ajustarea legislaţiei şi politicilor interne la standardele Uniunii Europene şi alinierea lor la convenţiile relevante ale acestor organizaţii internaţionale. Această iniţiativă a fost concepută sub auspiciile Pactului de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est („Iniţiativa pentru Coeziune Socială”), conferă proiectului o dimensiune politică importantă, respectivul înscriindu-se în seria de acţiuni comune menite să faciliteze integrarea europeană. 

 

În cadrul proiectului se prevede un parteneriat strîns cu instituţiile naţionale şi internaţionale, care presupune o implicare intensă în proiect a şcolilor de sănătate publică şi a ministerelor sănătăţii, a institutelor de sănătate publică din cele 8 ţări din regiunea Europei de Sud-Est (Albania, Bulgaria, Bosnia şi Herzegovina, Croaţia, Moldova, România, Serbia şi Muntenegru, şi Macedonia).

 

În acelaşi timp, Proiectul urmează să contribuie la aderarea ţărilor respective la Convenţia Cadru pentru Controlul Tutunului, adoptată de OMS la 27 februarie 2005. În baza convenţiei respective ţările membre ale OMS vor iniţia şi realiza politicile necesare pentru a combate prin acţiuni comune, la nivel global, regional şi naţional, fumatul. Convenţia a fost semnată de 169 ţări, inclusiv Republica Moldova (29 iunie 2004), fiind deja ratificată de 116 ţări. Ţările-membre ale Uniunii Europene au ratificat Convenţia la 30 iunie 2005, iar din cadrul Pactului de Stabilitate, Convenţia Cadru a fost ratificată de Bulgaria şi România, celelalte ţări-membre fiind în curs de pregătire a ratificării acesteia.



Particpant la concursul WebTop
©2006-2010 Ministerul Sănătăţii al Republicii Moldova