/ Serviciul de presă  

Seminar privind implementarea tehnologiilor perinatale moderne

 

 

Un grup format din 42 de moaşe, asistente medicale, medici obstetricieni şi neonatologi din cadrul Centrului perinatal Municipal şi Institutului de Cercetări Ştiinţifice în domeniul Ocrotirii Sănătăţii Mamei şi Copilului (ICŞOSMşiC) au fost instruiţi, timp de două săptămîni, privind implementarea tehnologiilor perinatale moderne în serviciile perinatologice, propuse de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).

Instruirea a avut loc în cadrul seminarului „Îngrijiri Esenţiale în Perinatologie", organizat de Ministerul Sănătăţii şi Protecţiei Sociale, în colaborare cu OMS, cursurile fiind ţinute de specialişti din Lituania şi Rusia. Seminarul este organizat în cadrul Programului „Graviditate fără risc", în conformitate cu acordul bianual de colaborare dintre Ministerul Sănătăţii şi Protecţiei Sociale şi Biroului Regional European al OMS.

Participanţii la seminar au însuşit deprinderi practice necesare pentru conduita unei sarcini şi naşteri fiziologice în conformitate cu recomandările OMS, cît şi cele necesare pentru managementul stărilor de urgenţă la naştere.

Totodată, în cadrul seminarului a fost iniţiată transformarea Centrului perinatal Municipal şi Institutului de Cercetări Ştiinţifice în domeniul Ocrotirii Sănătăţii Mamei şi Copilului în Centre prietenoase familiei, fiind create saloane individuale de naştere şi o ambianţă prietenoasă familiei, asemănătoare cu condiţiile casnice, fiind promovat parteneriatul, susţinerea alimentaţiei la sîn, implicarea pacientelor în luarea deciziilor.

Amintim că în anul 2002 Republica Moldova a fost desemnată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii ca ţară-pilot de implementare a Programului „Graviditate fără risc" pentru ţările din Europa Centrală şi de Est. În cadrul Programului are loc revizuirea şi elaborarea politicilor în domeniul ocrotirii sănătăţii mamei şi copilului, sînt create capacităţi naţionale de elaborare a protocoalelor de management a stărilor clinice, bazate pe dovezi ştiinţifice, este instruit personalului maternităţilor, iar practica maternităţilor este schimbată, fiind orientată spre demedicalizarea serviciilor, spre crearea Maternităţilor Prietenoase Familiei.

 

Serviciul de Presă al Ministerului Sănătăţii şi Protecţiei Sociale (relaţii la tel. 73 58 79)                               



Particpant la concursul WebTop
©2006-2010 Ministerul Sănătăţii al Republicii Moldova