/ Serviciul de presă  

Implementarea de noi metode de tratament a herniei de disc lombare

Institutul de Neurologie şi Neurochirurgie din Republica Moldova, în cadrul proiectelor de colaborare cu clinici de neurochirurgie din Germania, a lansat proiectul de implementare a metodei de endoscopie transcutanată în tratamentul pacienţilor cu hernie de disc lombară.

La prima etapă a acestui proiect, în cadrul Clinicii universitare de Neurochirurgie a Institutului de Neurologie şi Neurochirurgie, a fost echipată sala de operaţie cu aparataj endoscopic specializat.

În cea de-a doua etapă, în perioada 2 – 4 august, se desfăşoară atelierul de lucru cu genericul “Disc-ectomia lombară endoscopică. Operaţii demonstrative”, în cadrul căruia profesorul Daniel Rosenthal din Frankfurt pe Main (Germania), va prezenta prelegeri şi va efectua, împreună cu profesorul universitar Grigore Zapuhlîh, două intervenţii neurochirurgicale demonstrative endoscopice. La lucrările atelierului vor participa 30 medici neurochirurgi din Moldova.

Hernia de disc lombară este o problemă majoră atît de sănătate cît şi socială, ca urmare a numărului mare de cazuri de boală cu incapacitate temporară de muncă şi a unui procent mare de invaliditate. Prin urmare, specialiştii neurochirurgi sînt în căutare de noi metode de tratament.

Metoda endoscopică în tratamentul herniei de disc lombare este o metodă chirurgicală minimal invazivă, care permite efectuarea intervenţiei chirurgicale la pacienţi cu hernii discale incipiente, chiar şi în condiţii de ambulator, sub anestezie locală. Durata operaţiei este în mediu de 35-45 minute. Reabilitarea acestor pacienţi durează o perioadă mult mai scurtă de timp – în jur de 3 zile postoperator, iar perioada incapacităţii temporare de muncă se reduce considerabil.

Anual, în Institutul de Neurologie şi Neurochirurgie se realizează circa 700 de intervenţii chirurgicale în tratamentul herniei de disc lombare, aceasta constituind 47% din totalul de intervenţii neurochirurgicale efectuate. Circa 70% din bolnavi au vîrsta cuprinsă între 30-50 de ani, durata medie a suferinţei fiind de 3 ani.




Particpant la concursul WebTop
©2006-2010 Ministerul Sănătăţii al Republicii Moldova